Părerea unui simplu miner după acordul sindicate-administrație
Un angajat al CE Oltenia, de la Cariera Tismana, a intervenit în emisiune la Tele 3 unde era i…
Un angajat al CE Oltenia, de la Cariera Tismana, a intervenit în emisiune la Tele 3 unde era i…
Dezamăgire generală printre mineri și energeticieni, printre ei fiind și unii lideri sindicali, după…
Rezerva la fondul de salarii este de peste 5 milioane de lei, spun surse din administrație. Banii vo…
Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting Group - www.fonduri-…
Sindicatele și administrația CE Oltenia au semnat marți, 19 decembrie, un acord privind distribuirea…
Complexul Energetic Oltenia este obligat să ia măsuri serioase pentru prevenirea accidentelor de mun…
Negocierile dintre Sindicatul Ford Automobile Craiova și compania Ford au ajuns să fie extrem de dur…
O parte din angajații CE Oltenia intră în concediu de odihnă în perioada 22 decembr…
Mircea Dumitru, directorul Aeroportului Internaţional Craiova, a declarat că 2017 este cel mai bun a…
Un număr de 3.800 de angajați ai CE Oltenia au în acest moment un salariu brut lunar minim pe …
Compania Ford Craiova condiționează creșterea salariilor brute, necesară după trecerea contribuțiilo…
CE Oltenia a remis, joi, un comunicat de presă în care vorbește despre un Act adițional semnat…
Salariații CE Oltenia vor primi vineri, 15 decembrie, tichetele cadou în valoare de 950 de lei…
Tribunalul Dolj a respins acțiunea Minprest, de anulare a raportului ANAF, în urma căruia s-a …
Președintele FNME Dan Pârvulescu spune că în unele cariere salariații muncesc foarte mul…
Judecătorul din dosarul BVA Coal SRL – CE Oltenia a fost recuzat de reclamantă, în acest…
Mai sunt câteva zile până la ședința la care va fi prezentată rezerva la salariu. Cu ce …
Fostul manager al CDE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a intentat un nou proces producătorului de energie.…
Sindicatele și administrația din CE Oltenia se vor întâlni pe 18 decembrie, pentru …
Mai este mult până ce România va avea o strategie energetică! Un parlamentar de Mehedinț…