(închide)

Primarul Marius Screciu: Rețeaua e ciuruită

 

Severinenii vor primi, de săptămâna viitoare, apă caldă. De asemenea, ei speră ca avariile la rețeaua de agent termic să fie cât mai rare. Primarul din Severin susține însă că rețeaua este ciuruită.

Severinenii primesc căldură, de la 1 noiembrie, deși au fost destule momente în care a furnizarea agentului termic a fost sistată din cauza unor avarii. Potrivit primarului din Severin, Marius Screciu, rețeaua este ciuruită și în fiecare zi apar defecțiuni. “Rețeaua principală de furnizare agent termic este în acest moment efectiv ciuruită. În fiecare zi ne apare câte o avarie. Găsim zeci de metri de țeavă pur și simplu ciuruită”, a spus primarul.

De asemenea, în această perioadă este furnizată apă caldă doar la școli, susțin reprezentanții primăriei, dar de săptămâna viitoare vor primi și locuitorii.

Probleme sunt și cu cei care au restanțe de milioane de lei, primarul și administratorii asociațiilor de proprietari ajungând la soluția eșalonării datoriilor pentru a evita sistarea căldurii.

Vizualizări: 977

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste