(închide)

Robotica în medicină, proiect inițiat de eleva Andra Cîrstoiu

 

La UCB Târgu Jiu, va avea loc sâmbătă, 28.10.2023,  un eveniment cu totul deosebit, iar participanții vor avea parte de o experiență captivantă în domeniul roboticii medicale. 

În cadrul acestui eveniment, denumit "Robotica în medicină", cei prezenți în sală vor avea oportunitatea de a descoperi universul fascinant al roboticii, un domeniu în continuă dezvoltare și inovație. De asemenea, Grigore Richter, directorul Crucii Roșii Gorj, va susține un curs de prim ajutor.

"Vom explora cum roboții pot revoluționa chirurgia, terapia fizică și diagnosticul medical, facilitând intervențiile mai precise și minim invazive, precum și îmbunătățind calitatea vieții pacienților. Alături de experți din domeniul roboticii și medicinii, veți învăța despre cele mai recente tehnologii și inovații care au potențialul de a schimba complet paradigma asistenței medicale", au transmis organizatorii. 

Proiectul "Robotica în medicină " a fost inițiat de eleva Andra Cîrstoiu, membră a echipei Tea Borgs. Pe 25.10.2023, echipa Tea Borgs a fost premiată pentru performanțele obținute și proiectele pe care le întrețin. Premierea a avut loc în cadrul Galei Tineretului organizată de Universitatea "Constantin Brâncuşi" si Liga Studentilor din Universitatea "Constantin Brancusi" din Targu Jiu .De asemenea, în cadrul acestei festivități, pe lângă premierea rezultatelor deosebite au fost premiați și 8 studenți sau tineri absolvenți gorjeni, printre aceştia aflându-se şi eleva Andra Cîrstoiu, membră a echipei Tea Borgs, care la numai 16 ani este premiată din nou pentru proiectele pe care le-a inițiat si coordonat ca membru al Asociaţia Academia Creativă "Multilingua" .

Galerie foto


Vizualizări: 436

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste