VIDEO/Accident naval grav pe Dunăre: Două persoane dispărute, intervenție amplă a salvatorilor

Un accident naval s-a produs, marți după-amiază, pe fluviul Dunărea, în zona localității Rast din județul Dolj, unde două ambarcațiuni mici și o barjă ar fi fost implicate într-o coliziune.
UPDATE 1 : Forțele de intervenție au fost suplimentate cu o ambarcațiune dotată cu sonar de la ISU Dolj. Potrivit datelor transmise în dinamică, două ambarcațiuni de mici dimensiuni ar fi fost acroșate de o navă, iar în urma impactului o ambarcațiune cu o persoană a ajuns la mal, persoana plecând de la locul evenimentului. Cea de-a doua ambarcațiune, în care s-ar fi aflat două persoane, s-a răsturnat și a plutit în derivă la o distanță de aproximativ 2 km față de locul impactului, fără să se cunoască alte date despre ocupanții acesteia.
Ulterior, a fost tractată la mal și ancorată.
Se continuă acțiunile de căutare a persoanelor care s-ar fi aflat în această ambarcațiune.
Din primele informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, la bordul ambarcațiunilor s-ar fi aflat trei persoane. Una dintre ele a fost salvată și adusă la mal de către cetățeni, însă despre celelalte două nu se cunosc, deocamdată, informații certe.
La fața locului s-a mobilizat un dispozitiv amplu de intervenție.
„Intervin două bărci ale ISU, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de serviciu, două echipaje de prim-ajutor, o ambulanță SMURD de tip B2 și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ). În sprijin a fost trimis și elicopterul SMURD de la Craiova”, arată ISU Dolj.
Pentru că două persoane sunt în continuare dispărute, la fața locului se deplasează și patru scafandri, dintre care trei provin de la ISU Dolj, iar unul de la ISU Olt.
Conform procedurilor, intervenția subacvatică necesită un echipaj format din minimum patru scafandri.
Operațiunile sunt sprijinite și de o ambarcațiune a Poliției de Frontieră, dotată cu sonar, care ajută la localizarea eventualelor victime sub apă.
Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile transmit că intervenția este una dinamică.
Informațiile vor fi actualizate pe măsură ce situația evoluează.
Vizualizări: 293
Trimite pe WhatsApp