(închide)

Adolescentă de 15 ani, înșelată prin metoda „ghicitului”. Prejudiciu de 5.000 lei recuperat

 

O adolescentă, în vârstă de 15 ani, a fost victima unei înșelăciuni, după ce o femeie de 54 de ani i-a cerut bijuterii în valoare de aproximativ 5.000 de lei în schimbul unei ședințe de ghicit.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că, joi, a avut loc o percheziție la domiciliul femeii din Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind cercetată pentru înșelăciune.

Ancheta a arătat că, pe data de 3 mai 2025, femeia ar fi profitat de naivitatea minorei, pretinzând că îi poate ghici viitorul și determinând-o astfel să îi ofere bijuteriile.

În urma percheziției, polițiștii au găsit atât suspecta, cât și bunurile sustrase, care au fost recuperate integral.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și a fost dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga amploare a activității sale infracționale.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste