În stațiunea Băile Olănești se află un lăcaș de cult cu o poveste fascinantă. Este vorba despre Biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon, cunoscută și sub numele de „Biserica lui Horea”. Nu este doar un simplu edificiu religios, ci o adevărată mărturie a meșteșugului tradițional românesc și a istoriei poporului nostru.

Construită între anii 1745 și 1746 în satul Albac, județul Alba, aproape de locul natal al lui Vasile Ursu Nicola – Horea, conducătorul răscoalei țărănești din 1784, biserica se remarcă prin bârnele groase de lemn cioplite cu măiestrie și îmbinate la colțuri în stil coadă de rândunică, fără a folosi cuie.

Sculpturile în lemn și brâul decorativ sub formă de funie, care încă înconjoară pereții exteriori, sunt dovada respectului meșterilor pentru tradițiile arhitecturale ale Țării Moților. S

fințirea bisericii a avut loc în 1746, primind hramul Nașterea Maicii Domnului.

Deși nu există dovezi clare că Horea ar fi avut legături directe cu biserica din Albac, legenda locală susține că aici ar fi învățat să scrie și să citească și că ar fi cântat în corul bisericii, pregătindu-se pentru rolul său de lider al răscoalei.

Odată cu creșterea populației din zonă, vechea biserică a devenit neîncăpătoare, iar autoritățile austro-ungare au dispus demolarea sa sub pretextul eliminării riscului de incendiu, de fapt dorind să șteargă simbolul unei revolte țărănești. Localnicii, însă, au refuzat să atingă lemnul bisericii, lăsându-l de izbeliște. Într-o mișcare remarcabilă, Brătianu, sub acoperirea domnului Ionescu, cumpără lemnele și le transportă pe plute și cu trenul până pe moșia sa de la Florica, jud. Argeș. Din păcate, după moartea sa, biserica intră din nou în uitare.

Salvarea a venit abia în 1954, când Patriarhul Justinian Marina, împreună cu Episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului, vizitează moșia Florica. Impresionat de starea deplorabilă a bisericii, Patriarhul decide mutarea acesteia la Băile Olănești, unde se află astăzi.

Astfel, biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon devine nu doar un monument religios, ci și un simbol viu al istoriei și al tradițiilor românești, legând prin poveste trei regiuni ale țării: Transilvania, Muntenia și Oltenia.

Vizitatorii care îi pășesc pragul nu văd doar un lăcaș de cult, ci un martor al istoriei, un reper al măiestriei meșteșugărești și al credinței neclintite a poporului român.