În tradiția populară și în unele scrieri apocrife, sufletul, în călătoria lui spre lumea de dincolo, în primele 40 de zile (șase săptămâni), trebuie să treacă prin cele 12 vămi. Fiecare vamă corespunde unui anumit păcat (minciuna, invidia, mândria, lenea etc).

„Viața omului se scurge fără întrerupere și fără putința ca cineva s-o oprească, s-o dea înapoi sau înainte precum acele ceasornicului. Ceea ce au ursit la naștere Ursitoarele, iar la moarte Zorile se va întâmpla cu necesitate.“

„Prețul“ nu este unul material, ci unul de natură spirituală. „Moneda” sau „Bănuțul“este reprezentat de faptele bune acumulate în timpul vieții, care sunt puse în balanță împotriva acuzațiilor aduse de forțele obscure la fiecare punct de trecere.

Un aspect concret al acestui obicei legat de bănuții din cadrul ritualului funerar românesc, reprezentat prin punerea acestora în buzunar are rădăcini precreștine (amintind de obolul lui Charon din mitologia greacă).

În Oltenia, acestă practică este nelipsită din cadrul ritualului. Chiar și pe ultimul drum, se obișnuiește să se arunce bănuți când au loc „odihnele mortului“ la răscruci de drumuri. Fiecare oprire este considerată o vamă.

Acești bani simbolizează plata pentru trecerea vămilor, a punților sau a apelor care separă lumea celor vii de cea a morților. Este o formă ritualică de a asigura sufletului „liberă trecere”.

Cu toate acestea, prețul trecerii este plătit și de comunitate/ familie prin pomeni și milostenie.

Prețul trecerii reprezintă greutatea etică a vieții trăite și despre solidaritatea dintre lumea celor vii și cea de dincolo prin ritual și rugăciune.

Bătrânele din nord-vestul județului Dolj, ne spun faptul că tocmai după cele 12 vămi sufletul ajunge la „poarta Raiului“, iar pe parcursul celor trei zile cât se ține mortul în casă, lumina nu se stinge.

Cercetare și documentare teren, Gogoșu, Dolj, 02.05.2026.
Bibliografie selectivă:  Sărbători și obiceiuri, coordonator general: Ion Ghinoiu, Volumul I, Oltenia, București, Editura Enciclopedică, 2001.