Bordeiul rămâne una dintre cele mai vechi și ingenioase forme de locuire din România. Este o locuință semiîngropată, adaptată climei aspre de stepă și nevoii de protecție. Deși a fost adesea asociat cu lipsurile materiale, bordeiul oltenesc oferea un confort termic surprinzător: răcoare vara și căldură iarna. În Câmpia Dunării, a fost locuința de bază până în prima jumătate a secolului XX.

Construcția se baza exclusiv pe resurse locale și pe o structură solidă, parțial excavată în sol. De regulă, bordeiul era realizat din lemn de stejar, cu pereți îngropați la adâncimi între 0,80 și 1,50 metri. Structura era formată din bârne masive, iar acoperișul, dintr-un strat consistent de paie, stuf și lut, ceea ce îl integra aproape complet în peisaj, asemenea unei movile de pământ.

„La români, la fel ca și la alte popoare, locuințele pot fi împărțite în două categorii mari: 1) locuințele permanente și 2) locuințe temporare.“

Planul bordeiului a evoluat în timp: de la o singură cameră, la structuri mai complexe, în formă de „L” sau „T”, cu până la șase încăperi.

„Bordeiul, casă pe jumătate îngropată în pământ (1–1,5 m sub nivelul solului), răspândit în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea în zona silvo-stepă din sudul Olteniei și Munteniei, în Podișul Moldovei și Dobrogea, reprezintă supraviețuirea unei vechi tradiții arhitectonice a omenirii. Bordeiul, termen autohton, cert preroman, este un arhetip al locuirii. El a fost un adăpost trainic: o casă îngropată, construită cu bârne masive de stejar, cu două, trei sau patru camere. Denumirea camerelor, amenajarea interiorului și funcționalitatea încăperilor sunt asemănătoare cu ale locuinței la nivelul solului. În sudul României au existat biserici-bordei și cârciumi-bordei.“

Cercetările de teren indică existența unui astfel de bordei în nord-vestul județului Dolj, în localitatea Gogoșu. Construcția documentată a suferit transformări de-a lungul timpului și este utilizată astăzi ca pivniță tradițională, păstrând însă caracteristici esențiale ale tipului de locuire inițial.

Mai multe instituții muzeale din România conservă și expun astfel de locuințe. Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ găzduiește bordeiul din Castranova (Dolj, secolul XIX), un exemplar reprezentativ cu patru încăperi. La Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești este expus un bordei adus din satul Puțuri (Dolj), iar Muzeul Câmpia Boianului „Traian Zorzoliu“ prezintă bordeiul drept o „locuință milenară”.

Material documentar realizat de dr. Liviu Olteanu, muzeograf în cadrul Muzeului Olteniei, Secția de Etnografie.

Fotografiile provin din cercetarea de teren desfășurată la 7 februarie 2022, în Gogoșu, Dolj.

Bibliografie selectivă:

Academia Română, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“, Atlasul Etnografic Român, vol. I, Habitatul, coord. Ion Ghinoiu, București, Editura Academiei Române, 2003.
Ion Vlăduțiu, Etnografia Românească, București, Editura Științifică, 1973.