Urme de istorie sub freamătul pădurii Drocaia. Gogoșu, Dolj

 

Comuna Gogoșu din județul Dolj este atestată documentar din anul 1601 și este cunoscută în mod special datorită Pădurii Drocaia, fiind așezată ca într-o covată, înconjurată de dealuri și păduri: Pădurea Țiului, Drocaia, Gardu, Știrbanu/ Știrbina, Pirtea, Badii, între două dealuri, Dealul Bobului, Mătușa Moartă sau Dealul Măciucanului.

Conform legendelor locale, moșia Gogoșu a aparținut unui descendent al familiei Cernătescu, paharnicului Stanciu, prin anul 1400. În momentul în care acesta plătea arenda călugărilor la Mănăstirea Strehaia, le ducea câte un sac cu gogoși de tufe; de aici și numele satului.
Localnicii își amintesc poveștile înaintașilor legate de „Clopotul haiducilor“ sau de „Craiul din vis“ care sălășluiește și astăzi în inima Pădurii Drocaia. În mitologia românească, Craiul este asociat cu spațiul nocturn, mai cu seamă, Luna Nouă:

Crai Nou, Crai Nou/ Lună Nouă, Lună Nouă,
Sănătos m-ai găsit/ Taie pâinea-n două!

O altă legendă legată de numele satului Gogoșu și a Pădurii Drocaia, amintește despre un tânăr fecior, cu păr bălai ca un Făt-Frumos din povești, Danciu Gogoașe, originar de prin părțile Bucovățului de azi, și despre o fată, Dropcaia. Cei doi s-ar fi aciuit la marginea satului, trăind într-un bordei în mijlocul arborilor seculari în inima Pădurii Drocaia. Surori le-au devenit Ielele, iar Muma Pădurii, părinte. Singurul martor al acelor vremuri rămâne Fântâna Țuțurului care se păstrează până în zilele noastre.

Schitul Trocaia 

Datorită așezării și a zonei retrase pe care o găzduiește Pădurea Drocaia, în urma documentărilor amănunțite, nu ne-a fost deloc mirarea de a afla de existența unui schit mănăstiresc în aceste locuri. În ciuda faptului că în prezent nu se zărește nici o astfel de așezare, printre cei mai în vârstă localnici amintesc că în negura istoriei, a fost cândva un schit ce a aparținut de Mănăstirea Motru.

Un schit despre care doar cei în vârstă și-l amintesc din poveștile relatate de străbunii locului. Boierii Păieni ar fi întemeiat schitul prin secolul al XVIII-lea, singurele elemente tradiționale de care se mai poate lega existența de altădată a schitului este ruga satului, o continuare a serbării hramului schitului, țuțurul din inima Pădurii Drocaia și cântecele nemuritoare ale Tarafului de la Grecești , Dolj.

Material realizat de: dr. Liviu Olteanu, muzeograf Muzeul Olteniei, Secția de Etnografie.
Bibliografie:
Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987.
Cercetare și documentare teren, sat Gogoșu, județul Dolj, 11.01.2025.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste