Amenzi în Gara Craiova, după controale în trenurile de călători

 

Au fost date amenzi în Gara Craiova, în urma unei acțiuni comune de control, derulate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Dolj. Verificările au vizat respectarea normelor de igienă și salubrizare atât în Stația CFR Craiova, cât și în trenurile de călători care se formează și pleacă din gară.

În cadrul acțiunii, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost controlate patru garnituri de tren, iar inspectorii au constatat mai multe nereguli privind curățenia și întreținerea spațiilor destinate pasagerilor.

Problemele nu s-au oprit însă aici. Și în incinta gării au fost descoperite deficiențe privind respectarea condițiilor de igienă impuse de lege.

Pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar operatorilor li s-a impus remedierea deficiențelor în termen de 15 zile.

Reprezentanții autorităților au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță, igienă și confort pentru călătorii care folosesc transportul feroviar.

 

Galerie foto


Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste