Anchetă pornită de la o victimă din Craiova. Șase persoane, reținute pentru înșelăciuni cu case modulare

 

Șase persoane din județul Galați au fost reținute într-un dosar de înșelăciune privind construcția de case modulare, după o anchetă coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Prejudiciul total estimat în cauză se ridică la 88.000 de euro.

Investigația a fost demarată după ce o femeie de 52 de ani, din Craiova, a reclamat că, în iulie 2024, a încheiat un contract pentru construirea unei case modulare și a plătit un avans de 10.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, constructorii nu și-au respectat obligațiile asumate prin contract, iar ulterior nu au mai putut fi contactați.

Pe parcursul cercetărilor, la dosar au fost conexate alte patru cauze similare din județele Bihor, Hunedoara, Ilfov și Constanța, toate vizând presupuse fapte de înșelăciune comise în perioada 2024-2025.

Conform polițiștilor, suspecții ar fi atras clienții prin oferte pentru case modulare la prețuri mult sub nivelul pieței. După semnarea contractelor, aceștia ar fi solicitat plata integrală a lucrărilor încă de la început, ulterior ar fi cerut sume suplimentare, iar în final ar fi abandonat proiectele, fără a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Sâmbătă, 5 iulie, polițiștii Secției 1 Craiova au efectuat cinci percheziții domiciliare în comuna Munteni, județul Galați. În urma descinderilor au fost ridicate contracte de prestări servicii, contracte de amanet, alte documente considerate relevante pentru anchetă, precum și 102.284 de lei și 4.400 de euro.

Cele șase persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 51 de ani, au fost conduse la audieri, iar ulterior au fost reținute pentru 24 de ore și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Duminică, 6 iulie, acestea urmează să fie prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

La acțiune au participat polițiști ai Poliției Municipiului Craiova, din cadrul Biroului de Investigații Criminale și ai Secțiilor 1, 2 și 3 Poliție Craiova, polițiști ai IPJ Galați, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și Grupării de Jandarmi Mobile Brăila.

Galerie foto


Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste