Atelierul unui meșter popular, noua atracție din comuna Dănești

 

Un nou atelier își deschide porțile pentru toți cei care vor să descopere frumusețea artei țesutului.

Managerul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Alexandru Bratu, și primarul comunei Dănești, Aurelian Silviu Filip, au participat, vineri, la inaugurarea atelierului tradițional al mesterului popular Lavinia Vâlceanu.

În acest spațiu va funcționa atelierul si Lavinia va începe, din acest an, să le împărtășească și altora tainele acestui meșteșug.

Alături de ea s-a aflat meșterul popular Liluana Arapu, din Stroiești, comuna Arcani — cea care a îndrumat-o cu răbdare, i-a transmis tehnicile țesutului și a ajutat-o să transforme pasiunea într-o adevărată vocație.

Pentru amândouă, acest atelier înseamnă mai mult decât un nou început: este locul în care tradiția va fi dusă mai departe, iar cunoștințele dobândite de Lavinia Vâlceanu vor ajunge la noi generații de cursanți.

"Îi mulțumim doamnei Liliana Arapu pentru dăruirea, răbdarea și priceperea cu care formează oameni dedicați meșteșugurilor tradiționale. Felicitări, Lavinia, pentru acest pas frumos! Bun venit în echipa noastră și mult spor în atelier!", au anunțat reprezentanții Școlii Populare de Arta Tg Jiu.

 

Acestia au mulțumit si Primăriei Comunei Dănești pentru colaborare și pentru sprijinul acordat acestei noi secții!

Galerie foto


Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste