Autospecială a poliției din Gorj, vandalizată. Agresorul i-a amenințat cu moartea pe polițiști

 

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Drăguțești au fost solicitați să intervină, duminică seara, la un conflict în familie care avea loc pe raza comunei Drăguțești, sat Cîrbești. 

La fața locului s-au deplasat polițiști care, din primele cercetări, au stabilit faptul că un bărbat de 52 de ani, din satul Cîrbești, în timp ce se afla la domiciliul fratelui său în vârstă de 56 de ani, din aceeași localitate, în urma unui conflict pe fondul unei moșteniri, l-ar fi lovit pe acesta și pe soția sa de 53 de ani, cu un obiect contondent din material lemnos. Ulterior, bărbatul de 52 de ani s-a deplasat la autospeciala cu care polițiștii se deplasaseră la fața locului și a lovit cu obiectul contondent în cauză autospeciala de poliție, provocând mai multe avarii. De asemenea, agresorul i-a amenințat cu moartea și cu acte de violență pe trei dintre polițiștii care interveniseră la fața locului. La intervenție au participat și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Biroului Rutier și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și ultraj.

Vizualizări: 350

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste