Avocat din Olt și un complice, reținuți de DNA pentru trafic de influență

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova a reținut un avocat din Baroul Olt, R.R.N., și pe complicele său, M.N.C., suspectați că ar fi pretins 40.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționari ai Spitalului Municipal Caracal și ai Serviciului Județean de Ambulanță Olt, în vederea obținerii unor posturi pentru mai multe persoane. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit anchetatorilor, avocatul este acuzat de două infracțiuni de trafic de influență, în formă continuată, iar complicele său de complicitate la trafic de influență, tot în formă continuată.
Anchetatorii susțin că, în octombrie 2025, avocatul ar fi pretins bani pentru a-și folosi presupusa influență asupra unor funcționari din spital și asupra unui președinte de autoritate locală, promițând angajarea unei persoane și a soției acesteia pe posturi de asistent medical. Ulterior, ar fi cerut 10.000 de euro pentru angajarea soției la spital.
În paralel, avocatul ar fi solicitat, direct și prin intermediul complicelui său, suma totală de 30.000 de euro pentru facilitarea angajării a două persoane ca ambulanțieri la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, câte 15.000 de euro pentru fiecare loc.
Complicele M.N.C. ar fi cerut și pentru sine 5.000 de euro, din care a primit 1.000 de euro pe 21 octombrie și alți 3.000 de euro două zile mai târziu, moment în care procurorii au organizat un flagrant. În aceeași zi, avocatul a primit 30.000 de euro pentru sine și 1.000 de euro pentru complicele său și a fost prins în flagrant.
Cei doi au fost informați despre acuzațiile aduse și urmează să fie prezentați Curții de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ancheta s-a desfășurat cu sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale Dolj.
Vizualizări: 185
Trimite pe WhatsApp