Bărbatul din Nepal care a scos un copil din lacul înghețat va deveni cetățean de onoare al Craiovei

Nepalezul care a salvat, sâmbătă, de la înec o fetiță de cinci ani, căzută în lacul din Parcul „Nicolae Romanescu”, va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Craiova. Anunțul a fost făcut, duminică, de primarul Lia Olguța Vasilescu, care a explicat și motivele pentru care lacul nu este protejat cu garduri.
Edilul a precizat că administrația locală a încercat încă din 2016 să monteze elemente de protecție în zona lacului, însă Ministerul Culturii a respins solicitarea.
„Dacă vă aduceți aminte, în anul 2016, Primăria a reabilitat Parcul Nicolae Romanescu. Am încercat atunci să punem garduri de protecţie şi a ieşit un scandal foarte mare pentru că niște colegi de-ai dumneavoastră din presă au transmis Ministerului Culturii mai multe reclamaţii ca acest gard să fie scos. Domnul ministru de mare importanţă, la vremea respectivă, Vlad Alexandrescu, ministru #Rezist, ne-a trimis o comisie de specialişti, care ne-a spus că stâlpii de iluminat sunt prea deşi, că nu trebuia să introducem sistem de irigaţii şi că obligatoriu trebuie să scoatem acest gard”, a declarat primarul.
Lia Olguța Vasilescu a arătat că riscurile din zona lacului erau cunoscute, fiind semnalate în repetate rânduri autorităților centrale, pe fondul unor tragedii petrecute de-a lungul timpului.
„În ciuda eforturilor pe care le-am făcut să-i convingem că am avut, din păcate, în istoric mai multe persoane, mai mulţi copii, care au decedat în lac, din cauza faptului că intrau pe gheaţă iarna şi bineînţeles, din păcate, s-au şi înecat”, a completat Vasilescu.
Potrivit edilului, incidentul de sâmbătă ar fi putut fi evitat dacă Primăria Craiovei ar fi primit aviz pentru instalarea gardurilor de protecție.
„Se putea evita această tragedie, dacă Ministerul Culturii ne-ar fi permis, la vremea respectivă, să punem acest gard în zona lacului. Din păcate însă, avizul Ministerului Culturii a fost foarte clar, că nu are ce să caute acolo un gard. Am reuşit să păstrăm gardul zona lăcușorului de la lebede, unde de asemenea au avut loc mai multe tragedii”, a explicat edilul.

Deznodământul a fost însă unul fericit datorită intervenției unui muncitor din Nepal, care a sărit în apă și a scos copilul la timp. Pentru gestul său, autoritățile locale intenționează să îi acorde titlul de cetățean de onoare.
„O asemenea tragedie era s-o avem în aceste zile. Din fericire, mulţumită în primul rând acelui nepalez, pe care intenţionăm să-l facem cetăţean de onoare al Craiovei, acum toată lumea este bine”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Fetița a căzut în lac după ce a pășit pe gheața subțire, la circa zece metri de mal, iar aceasta a cedat. Momentul a fost observat de mai multe persoane aflate în parc, care au asistat la intervenția salvatorului.
Vizualizări: 263
Trimite pe WhatsApp
