Campania „Violența costă libertate” a ajuns la asistenții maternali din Dolj

 

Polițiștii doljeni au dus campania „Violența costă libertate” în rândul asistenților maternali, printr-o serie de activități de informare organizate la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Acțiunile fac parte din campania desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj în perioada iulie- octombrie 2026 și vor continua și în zilele următoare.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au discutat cu asistenții maternali despre prevenirea infracțiunilor comise cu violență, în special a violenței domestice, explicând cum pot fi recunoscute comportamentele abuzive și ce soluții există pentru gestionarea conflictelor prin dialog, respect și comunicare.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și prevederile legislative privind prevenirea și combaterea violenței domestice, măsurile de protecție de care pot beneficia victimele, precum și modul de funcționare al Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), utilizat pentru creșterea siguranței persoanelor protejate.

Participanții au urmărit și un material video bazat pe mărturia unei femei care a fost victimă a violenței domestice timp de mai mulți ani. Filmul a evidențiat efectele abuzului asupra victimelor și copiilor, importanța recunoașterii din timp a semnelor violenței și necesitatea apelării la sprijinul autorităților. Vizionarea a fost urmată de discuții privind modalitățile de prevenire și intervenție în astfel de situații.

Având în vedere rolul asistenților maternali în îngrijirea și educarea copiilor, polițiștii au abordat și teme privind siguranța minorilor în mediul online, prevenirea traficului și consumului de droguri, identificarea situațiilor de risc și comunicarea eficientă cu copiii, pentru încurajarea unor comportamente responsabile și nonviolente.

Campania „Violența costă libertate”, desfășurată de IPJ Dolj în perioada iulie – octombrie 2026, urmărește reducerea faptelor de violență, promovarea soluționării pașnice a conflictelor și informarea populației atât cu privire la drepturile și măsurile de protecție destinate victimelor, cât și la consecințele legale pe care le riscă agresorii.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste