(închide)

Contrabandă cu țigări în Dolj: Bărbat din Podari, reținut de polițiști

 

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Podari, a fost reținut, după ce a fost prins de polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Plenița, ieri, transportând 49.600 de țigarete nemarcate fiscal, de diverse mărci. Acesta se afla la volanul unui autoturism oprit pe DJ 561 D, între localitățile Vârtop și Cornu.

La controlul efectuat, oamenii legii au descoperit întreaga cantitate de țigarete în interiorul mașinii, bunurile fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Dosarul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, care au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu. 

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, în vederea luării unei măsuri preventive.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste