Controale în școlile din Craiova. Amenzi pentru nereguli

 

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, joi, o acțiune pentru prevenirea delincvenței juvenile și a faptelor de violență în școlile din Craiova. În intervalul 10.00-13.00, echipele au verificat unități de învățământ și agenți de pază, dar și mai multe autovehicule și societăți comerciale aflate în apropierea școlilor.

În total, au fost verificate cinci unități de învățământ și cinci agenți de pază. Polițiștii au legitimat 49 de persoane și au controlat 26 de autovehicule. Totodată, au fost verificate trei societăți comerciale din proximitatea școlilor.

În timpul activităților, polițiștii au discutat cu elevii despre riscurile asociate consumului și traficului de substanțe psihoactive, infracțiunile comise cu violență, bullying și absenteism.

În urma verificărilor au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei.

Unul dintre cazurile constatate a vizat un magazin din Craiova. Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au stabilit că o angajată a comercializat unei persoane de 16 ani o băutură energizantă fără să îi solicite actul de identitate pentru verificarea vârstei.

Pentru această faptă, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 61/1991, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.000 de lei.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Secției 2 Poliție Craiova și Biroului Rutier Craiova, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Acțiunile de acest tip urmăresc atât verificarea respectării legislației în zona unităților de învățământ, cât și prevenirea comportamentelor de risc în rândul elevilor.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste