(închide)

Copiii participanți la atelierul de creație din Parohia Țicleni au fost premiați

 

Elevii participanți la concursul eparhial catehetic „Cum să ne aducem prietenii mai aproape de Biserică?”, de la Parohia Țicleni din Protopopiatul Târgu-Cărbunești, au fost premiați după slujba de duminică, 21 februarie, în cadrul unui frumos eveniment. 

Astfel, în prezența mai multor părinți, bunici, cadre didactice, a edilului Constantin Radu, a Cristinei Negreanu, coordonatoare Casei de Cultură Țicleni, a antreprenorilor locali Ionel Burtea de la „Abund Berry”, Ramona Negreanu de la  „Royal and Natural Honey”, Vasile Manasia de la „Mura Copilăriei”, Sorin Otărășanu de la „Grădina cu Flori”, Alexandru Rebedia de la Club Babylon și Laurențiu Țicleanu de la „Monumente Țicleni”, copiii au primit premii pentru creațiile deosebite realizate în cadrul concursului. Participanții la acest concurs  au lucrat, duminica trecută, sub atenta supraveghere a doamnei învățătoare Aurica Țicleanu și a Cristinei Negreanu, mărțișoare, felicitări și alte frumoase obiecte care pot fi oferite ca și daruri celor dragi. De asemenea, la întâlnirea de săptămâna trecută, elevii și preșcolarii au discutat și despre tradiția Dragobetelui. Astăzi, fostul jurist Ion Ungureanu le-a vorbit celor prezenți despre Dragobete și alte obiceiuri păstrate din moși strămoși pe meleagurile Țicleniului.  

„Mulțumim copiilor și tuturor celor prezenți! Sunt oameni pe care îi prețuim și care ne sunt mereu aproape. La Parohia Țicleni vor mai avea loc astfel de evenimente în viitor”, a spus preotul Dragomir Țicleanu, parohul Parohiei Țicleni.

Galerie foto









Vizualizări: 1,160

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste