DOLJ: A furat 40.000 de lei de la ferma unde lucra și a fugit. A fost prins după patru zile, în Petrila

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Pleșoi, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a furat 40.000 de lei dintr-un imobil aflat în extravilanul comunei Bucovăț. Suspectul, angajat la ferma proprietarului, a fost prins în orașul Petrila, județul Hunedoara, după mai multe zile de căutări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, sesizarea a fost făcută pe 17 septembrie, în jurul orei 18.00, de un bărbat de 54 de ani, din comuna Jina, județul Sibiu. Acesta le-a spus anchetatorilor că din imobilul pe care îl deține în extravilanul comunei Bucovăț îi lipsește o sumă importantă de bani.
În urma verificărilor, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Bucovăț au stabilit că principalul suspect ar fi un angajat al fermei de animale. Anchetatorii susțin că acesta ar fi profitat de absența proprietarului, ar fi luat cei 40.000 de lei și apoi ar fi plecat.
Bărbatul a fost identificat și prins în noaptea de 21 spre 22 septembrie, în orașul Petrila, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Petrila. El a fost dus la audieri, iar asupra sa a fost găsită suma de aproximativ 33.000 de lei.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care va decide ce măsură preventivă se impune în continuare.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Vizualizări: 93
Trimite pe WhatsApp
