DOLJ: Accident mortal pe DJ 606. Pieton lovit de o mașină, proiectat pe contrasens și ucis în urma impactului

 

Un bărbat și-a pierdut viața, luni seara, în urma unui accident rutier produs pe DJ 606. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, evenimentul a fost sesizat în jurul orei 19.25.

Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 40 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism dinspre localitatea Breasta către Craiova, ar fi acroșat un bărbat de 60 de ani, din Coțofenii din Dos, care se deplasa ca pieton pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul opus de mers. Un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din comuna Breasta, care circula din sens opus, către Breasta, a încercat să evite coliziunea, însă a pătruns pe contrasens și a intrat în impact cu prima mașină. 

În urma accidentului, pietonul a decedat.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

Vizualizări: 261

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste