(închide)

DOLJ: Suspiciuni de nereguli în ziua alegerilor în comunele Rojiște și Dobrești

 

Polițiștii din județul Dolj au fost sesizați duminică cu privire la posibile fapte de influențare a alegătorilor în timpul desfășurării procesului electoral, în două localități din mediul rural.

În comuna Rojiște, un bărbat de 54 de ani a reclamat faptul că o persoană se află în fața secției de votare nr. 470 și îndeamnă alegătorii să voteze cu un anumit candidat. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșoveni, care au efectuat verificări și au constatat că aspectele sesizate nu se confirmă.

Un al doilea incident a fost semnalat în comuna Dobrești. Potrivit autorităților, polițiștii Secției nr. 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați că o persoană desemnată cu transportul urnei mobile s-ar fi întors la secția de votare nr. 333 având asupra sa un specimen de buletin de vot. Exista suspiciunea că acesta ar fi oferit indicații alegătorilor cu privire la opțiunea de vot.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că specimenul de buletin nu a fost introdus în urnă, fiind distrus înainte de sosirea forțelor de ordine. Bărbatul implicat, în vârstă de 47 de ani, din localitate, a fost sancționat contravențional conform prevederilor legale.

Poliția reamintește că orice tentativă de influențare a votului este interzisă și se sancționează conform legii.
 
 
 

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste