DOLJ: Tânăr din Ocolna, reținut după ce ar fi agresat un bărbat și pe fiul acestuia

 

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din satul Ocolna, comuna Amărăștii de Jos, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, măsura a fost luată de polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Daneți, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal.

Anchetatorii au stabilit că, în dimineața zilei de 28 mai, în jurul orei 04.00, pe strada Mazării din satul Ocolna, tânărul ar fi agresat fizic un bărbat de 36 de ani și pe fiul acestuia, în vârstă de 16 ani, ambii din aceeași localitate.

De asemenea, oamenii legii susțin că, prin comportamentul violent manifestat, acesta ar fi creat o stare de temere în rândul persoanelor aflate la fața locului, fiind astfel tulburată ordinea și liniștea publică.

În cursul zilei de 24 iunie, suspectul a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În baza probelor administrate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Astăzi, tânărul urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste