Doljul și Oltul, sub Cod Roșu de caniculă. Temperaturi de până la 41 de grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă pentru ziua de marți, vizând județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și municipiul București. În aceste zone, valorile termice vor urca până la 40–41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor rămâne sufocante, cu minime de 20–22 de grade, caracterizându-se drept nopți tropicale.
Începând de luni, valul de căldură se face deja simțit în Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde este în vigoare un cod portocaliu de caniculă. Temperaturile ating valori între 37 și 40 de grade, iar minimele nocturne se situează între 19 și 23 de grade. Avertizarea este valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 10:00.
Tot de luni, canicula se extinde și în nordul Banatului, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, mare parte din Muntenia și sud-vestul Dobrogei, unde este activ un cod galben. În aceste regiuni, temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar minimele între 17 și 21 de grade, cu nopți local tropicale. Valul de căldură persistă aici până marți dimineață la ora 10:00.
Pentru ziua de marți, pe lângă zonele aflate sub cod roșu, ANM a emis și un cod portocaliu pentru județul Ialomița și zona continentală a județului Constanța, unde maximele vor ajunge la 38–40 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20–22 de grade.
De asemenea, regiunile din nordul Olteniei, nordul Munteniei, sudul Moldovei și parțial Dobrogea vor fi sub incidența codului galben, marți, între orele 10:00 și 10:00 a doua zi. Aici, temperaturile vor oscila între 34 și 38 de grade, cu minime între 18 și 20 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.
ANM avertizează că valul de căldură va continua să afecteze vestul, sudul și centrul țării până spre sfârșitul săptămânii. Populația este sfătuită să evite expunerea la soare în orele de vârf, să consume lichide din abundență și să limiteze efortul fizic.
Vizualizări: 144
Trimite pe WhatsApp