Echipa „SMART Kids CLUB” de la Țicleni, premiată la Târgul Național de Știință CODE Kids 2025

 

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, a avut loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2025 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. 40 de copii reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din toată țara și din Republica Moldova care s-au calificat la Târgurile-Hackathon Regionale îşi vor prezenta proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor publice pentru rezolvarea problemelor comunitare. Din județul Gorj, pe podiumul competiției au fost elevii pregătți de bibliotecar Adrian Vîrdarie. Felicitări tuturor!

Fundația Progress este organizatorul Târgului Național de Știință 'CODE Kids', care a avut loc la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. Potrivit unui comunicat remis presei, copii cu vârste între 10 și 15 ani, reprezentanți ai celor 20 echipe CODE Kids din țară și din Republica Moldova care s-au calificat la Târgurile-Hackathon Regionale de Știință CODE Kids 2025, și-au prezentat proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor publice pentru rezolvarea problemelor comunitare și să se întreacă într-o competiție a celor mai frumoase proiecte tech.

Gorjenii talentați și pasionați, premiul II

Premiul Best Progress  din cadrul Târgului Național de Știință CODE Kids a fost înmânat de către Prodecanul Facultății de Automatică,  Prof. Dr. Ing. Alin Moldoveanu. 
Premiul Best Progress - locul II a fost acordat echipei ”SMART Kids CLUB”, coordonată de bibliotecar Vîrdarie Adriana de la Biblioteca Orășenească Țicleni, jud. Gorj cu proiectul Smart House.

„Obosiți, foarte obosiți, dar fericiți! Locul II-Best Progress! Nu-i puțin pentru participarea la un Târg Național de Știință! Felicitări, dragii mei! Felicitări Alin Gisca! În acest moment, nu am cuvinte să descriu ce smțim, eu și copiii! Mulțumim domnului primar Constantin Radu pentru toată susținerea și implicarea! Mulțumim domnului director al Școlii Gimnaziale Țicleni, Rovența Alin Constantin pentru tot sprijinul acordat! Mulțumim domnului Olivian Varoagea că ne sprijină și ne însoțește întotdeauna (ne și transportă în siguranță)! Nu în ultimul rând mulțumesc părinților copiilor din clubul de robotică: Robert Eugen Hîrsu, Camelia Popescu, Stanoiu Constantin, Roxana Calugaru, Veronica Vera, Adela Ungureanu, Oana Oprisor pentru sprijinul acordat! Sunteți minunați, oameni dragi!”, a transmis Adriana Vîrdarie, bibliotecar. 
Premiul Best Progress - locul I a fost acordat echipei ”MICILE GENII”, coordonată de bibliotecar Constantinescu Florica de la Biblioteca Comunala Măgureni, jud. Prahova cu proiectul Exit Alert.

„Târgul Național de Știință CODE Kids, aflat acum la cea de-a șasea ediție, ne arată că există un talent incredibil pentru tehnologie în satele și orașele mici ale României care așteaptă să fie descoperit și valorificat pentru binele nostru comun. Lucrăm în 220 de localități, avem peste 280 de cluburi, suntem de departe cea mai mare mișcare gratuită de programare și robotică din țară. Nu am fi reușit fără implicarea bibliotecilor publice și a bibliotecarilor și fără susținerea partenerilor noștri corporate”, a declarat Camelia Crișan, CEO Fundația Progress

Galerie foto



Vizualizări: 255

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste