(închide)

Emoție și bucurie la Festivalul „Ritm, Culoare și Mișcare”

 

Prima ediție a Festivalului “Ritm, Culoare și Mișcare” a transformat scena, vineri, într-un adevărat univers al zâmbetelor, dansului și culorii. 

Copiii preșcolari au încântat publicul cu momente artistice deosebite: dansuri pline de energie, costume spectaculoase și o prezență scenică ce a reflectat munca, dăruirea și entuziasmul lor.

Fiecare copil a urcat pe scenă cu încredere, bucurându-se de aplauzele celor prezenți.

Grădinițele invitate au contribuit din plin la atmosfera de sărbătoare, oferind reprezentații atent pregătite împreună cu cadrele didactice. Diversitatea momentelor artistice a adus un plus de valoare întregului festival, demonstrând potențialul și creativitatea micilor artiști.

Un rol important în desfășurarea evenimentului l-a avut juriul, format din personalități apreciate în domeniul educației și artei: Ciciu Maria Zoia, Inspector Școlar pentru Educație Timpurie; Mihaela Sfetcu și Stoicu Iulia Adriana, directori în învățământul preșcolar;
Dragomir Constantina Valentina, dansator profesionist în cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj

Fiecare prestație a fost evaluată cu profesionalism și căldură, iar aprecierile venite din partea juriului au oferit un plus de încredere participanților.

De asemenea, mulțumiri speciale au fost adresate profesoarei de dans Nicoleta Leoveanu, pentru dedicarea și răbdarea cu care a pregătit micii dansatori.

Festivalul “Ritm, Culoare și Mișcare”, organizat de Grădinița Phoenix din Craiova, a fost nu doar un spectacol, ci o adevărată sărbătoare a educației timpurii, un prilej de colaborare, emoție și recunoștință pentru toți cei implicați.

Organizatorii promit ca aceasta să fie doar prima ediție dintr-un lung șir de evenimente care să pună în valoare talentul și inocența copiilor.

Galerie foto













Vizualizări: 513

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste