Expoziție de mărțișoare cu vânzare la Căminul Cultural din Brădiceni! Banii vor fi donați

 

Mai mulți vârstnici din comuna Peștișani au confecționat  mărțișoare, pe care le vor scoate la vânzare începând de mâine, 24 februarie, banii strânși fiind donați pentru o cauză nobilă. Mărțișoarele sunt din hârtie, lemn, ceramică sau croșetate și vor fi vândute în cadrul unui târg caritabil, iar banii strânși vor fi donați bătrânilor singuri din comuna Peștișani. In perioada următoare târgul va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 9-14, până pe 8 martie inclusiv. Târgul este organizat de Bunicii Comunității în parteneriat cu Asociația ,,Fiii Satului Frâncești din Gorj” și este un târg caritabil.

În cadrul atelierelor de creație din luna februarie vârstnicii beneficiari ai proiectului Bunicii Comunității Peștișani au lucrat la confecționarea de mărțișoare handmade. Mărțișoarele create de bunicii din comuna Peștișani în ultimele săptămâni reprezintă recompensa sufletească pentru echipa de implementare a proiectului Bunicii Comunității. O parte dintre beneficiari au luat de lucru și acasă. Motivația tuturor este dată de implicarea în organizarea târgului de mărțișor. Expoziția cu vânzare va fi zilnic deschisă la Căminul Cultural din Brădiceni, începând de miercuri 24 februarie. Banii strânși din donații vor fi folosiți pentru sprijinirea unui caz social deosebit, caz ce are nevoie de ajutorul comunității. „De câteva săptămâni toți vârstnicii beneficiari ai proiectului Bunicii Comunității Peștișani lucrează la confecționarea de mărțișoare handmade. În poze puteți vedea o parte din rezultatul muncii lor. Îi felicităm pentru dedicarea de care au dat dovadă și îi așteptăm în continuare la atelierele de creație. În cursul săptămânii viitoare vom organiza un târg de mărțișor, ocazie cu care toate mărțișoarele confecționate de bunicii din Peștișani vor fi scoase la vânzare. Prețul de vânzare va fi reprezentat de o donație pe care fiecare persoană o poate face și va primi în schimb mărțișoare. Pentru identificare situaților de vulnerabilitate a fost constituit Comitetul Seniorilor la nivelul proiectului Bunicii Comunității, format din voluntarii înscriși pe proiect”, a spus animatorul socio-educativ Adriana Lidia Vasile, persoana care a coordonat Atelierele de creație. 

Galerie foto



Vizualizări: 295

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste