Fără permis și băut, a provocat un accident cu doi răniți în Cetate

Două persoane au ajuns la spital, seara trecută, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Cetate, județul Dolj.
Un bărbat de 38 de ani și o femeie de aceeași vârstă, pasager pe moped, au suferit răni și au fost transportați la spital în stare conștientă și cooperantă.
Accidentul a avut loc în jurul orei 21.04, pe strada Portului, după ce bărbatul, localnic din Cetate, a pierdut controlul direcției într-o curbă la stânga și a ieșit de pe carosabil, căzând cu mopedul într-un șanț de colectare a apelor pluviale. Femeia, pasageră pe moped, este din comuna Bârza, județul Olt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, testat cu aparatul etilotest, conducătorul mopedului avea o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Mai mult, în urma verificărilor, polițiștii au descoperit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a declarat Sadoveanu.
Vizualizări: 124
Trimite pe WhatsApp