Foraj ilegal descoperit în Craiova. Apă vândută la blocuri și case, fără autorizație

 

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au descoperit, în urma unui control efectuat în municipiul Craiova, o rețea ilegală de exploatare și distribuție a apei subterane. O persoană fizică forase, fără avize și autorizații, un puț de mare adâncime, din care alimenta două blocuri și mai multe case din zonă. Apa era furnizată contra cost, la un tarif stabilit de proprietarul forajului.

Ancheta a arătat că același individ improvizase și un sistem de canalizare, prin care apa uzată era colectată într-o fosă de mari dimensiuni, fără respectarea normelor de mediu și de sănătate publică.

În urma verificărilor, inspectorii A.B.A. Jiu au dispus oprirea imediată a activității, au sigilat puțul și au sesizat organele de urmărire penală. A fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută la art. 93 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

„Legea este clară: orice utilizare a resurselor de apă, fie de suprafață, fie subterane, se face numai pe baza avizelor și autorizațiilor emise de autoritățile competente. Aceste reglementări nu sunt simple formalități, ci măsuri esențiale pentru protejarea resurselor naturale, siguranța publică și respectarea legii“, au precizat reprezentanții A.B.A. Jiu.

Potrivit instituției, astfel de cazuri nu sunt izolate. Unele persoane aleg să eludeze legislația, punând în pericol mediul și sănătatea celor din jur. Inspectorii Bazinului Jiu spun că obiectivul lor nu este doar sancționarea neregulilor, ci și prevenirea lor, prin îndrumare și sprijin acordat celor care vor să intre în legalitate.

„Respectarea legii este o datorie comună, iar protejarea resurselor de apă înseamnă protejarea viitorului fiecăruia dintre noi“, transmit aceștia.

Galerie foto



Vizualizări: 337

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste