GORJ: Ce au găsit anchetatorii cu ocazia celor 19 percheziții din dosarul de abuz în serviciu. Documente și dispozitive electronice ridicate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, miercuri, 19 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Gorj, Argeș, Ilfov și Mehedinți, într-un dosar penal care vizează suspiciuni de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Descinderile au avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și au vizat atât locuințele unor persoane fizice, cât și sediile unor societăți comerciale.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2025 – martie 2026, membri ai unei comisii de evaluare din cadrul unei societăți comerciale, implicați într-o procedură de achiziție publică pentru închirierea de utilaje și echipamente destinate lucrărilor publice și de construcții, ar fi acceptat documentația depusă de o firmă fără respectarea prevederilor legale și a cerințelor stabilite în caietul de sarcini.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri, documente contabile, șase telefoane mobile și un laptop, aparținând persoanelor vizate de anchetă.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională și eventualul prejudiciu produs.
Vizualizări: 85
Trimite pe WhatsApp

