Mâinile care dau chip luminii: Meșterul Alina Coconu aduce sfinții mai aproape de oameni

Alina Coconu este un meșter popular originar din comuna gorjeană Alimpești. Artista pictează de când era copil și tocmai de aceea a urmat Liceul de Arte Plastice Târgu-Jiu. În 2010, își amintește că a găsit o bucată de lemn cu o formă ciudată, căreia a simţit că trebuia să-i dea un rost. Pe acel ciot de lemn vechi a pictat prima icoană. Anii au trecut, iar tehnicile sale s-au îmbunătățit. Harul dat de Dumnezeu a făcut ca, mereu, chipurile sfinţilor pictaţi să „vorbească”, să transmită liniște chiar de pe bucăţile de lemn pe care sunt înfăţişaţi, iar persoanele care privesc lucrările Alinei Coconu înțeleg cu prisosință aceste lucruri și mesajele transmise. Meșterul face parte din colectivul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.
Toamna anului 2010 avea să-i schimbe drumul meșterului popular Alina Coconu. Pictura pe lemn, crearea unor chipuri de sfinți, harul dat de Dumnezeu sunt adevărata chemare a Alinei Coconu din Alimpești. Absolventă a Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, specializarea pictură de șevalet, a Facultății de Litere, specializarea limba română și limba franceză, Alina și-a urmat drumul adevărat după ce a început să picteze icoane pe lemn și pe alte materiale. „Prima experiență legată de pictura icoanelor a fost ceva extraordinar care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna. Într-o toamnă ploioasă, la marginea unui gard din curtea casei mele, unde se aflau câteva trunchiuri de salcie umede și pe alocuri putrezite de apă, am văzut chipul Sfântului Apostol Petru, pe o margine a lemnului, un chip în alb și negru. Am luat acea bucată de lemn în casă și după ce s-a uscat, am pictat acel chip așa cum îl văzusem și așa a apărut prima mea icoană, iar de atunci, simt cum fiecare icoană mă cheamă, este ceva ce nu se poate exprima în cuvinte, simt cum sfinții pe care îi pictez, sunt acolo, prezenți în timpul lucrului, simt prezența lor lângă mine, se simte uneori chiar miros de mir, este o taină minunată și îi mulțumesc neîncetat Domnului pentru că a îngăduit ca prin mâinile mele de muritor, să se realizeze chipul Său și al sfinților Săi”, spunea Alina într-un interviu acordat recent jurnaliștilor de la Gorjeanul.
Mii de icoane realizate cu pasiune și har
De-a lungul anilor, Alina a pictat câteva mii de icoane, folosind tehnici și materiale diferite. Pentru ea, nu este însă vorba doar despre o pasiune artistică. Totul a devenit chemarea sa! Icoane create pe lemn, coajă de ou şi pe diverse alte obiecte de lemn sau ceramică, tot ce iese din mâinile sale este atât de frumos!
Alina spune că pictura îi conferă o stare de linişte interioară, o ajută să se detaşeze de problemele cotidiene şi că se simte mai bine după ce duce la bun sfârşit o icoană.
„Este o chemare dincolo de pasiune, este ceva ce simt cu tot sufletul și îmi doresc ca această trăire să treacă dincolo de lemn și culori și să transpună în sufletul privitorului emoția pe care o simt eu atunci când fac o icoană”, spune meștera din Alimpești.
De la lemn și piatră, până la coaja de ou
În fiecare icoană, meșterul popular pune o bucățică din ființa sa! A pictat sfinți pe lemn, în diferite dimensiuni și diferite esențe de lemn, pe piatră de râu sau de munte, coji de ouă etc. De exemplu, o tehnică interesantă este aceea în care Alina Coconu folosește bucățile mici de coajă de ou care sunt lipite una câte una pe lemn, iar rezultatul capătă aspectul unui mozaic. „Acest suport, din fragil și nefolositor, devine dur și de efect, prin lipirea sa bucată cu bucată pe lemn, obținând efect de mozaic”, explică aceasta. Apoi urmează grunduirea, pregătirea suportului pentru culoare, aplicarea culorilor în mai multe etape și, în final, lăcuirea. O astfel de lucrare nu se face în grabă. Timpul necesar depinde de tehnică, suport, dimensiuni și materialele folosite.
Pictoriţa se simte mai aproape de Dumnezeu de fiecare dată când pictează. „Credinţa este în sufletul fiecăruia şi cred că fiecare dintre noi ne-o manifestăm aşa cum credem de cuviinţă“, a spus Alina.
Pictorița poate fi găsită pe Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100093389815815
Vizualizări: 382
Trimite pe WhatsApp





