MEHEDINȚI: Gestionar acuzat că ar fi creat prejudiciu de sute de mii de lei prin operațiuni fictive

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare o percheziție domiciliară la sediul unei societăți comerciale din comuna Șimian, într-un dosar ce vizează infracțiuni de delapidare în formă continuată, abuz și fals.
Anchetatorii susțin că un bărbat de 49 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, care avea calitatea de gestionar al unei persoane vătămate, ar fi însușit și valorificat în interes personal bunuri din gestiune în perioada ianuarie–iunie 2022. Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 de lei.
Pentru a ascunde lipsurile din gestiune, acesta ar fi creat aparența unor litigii comerciale cu clienți și furnizori ai societății, potrivit datelor din anchetă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cercetările continuă pentru stabilirea completă a situației de fapt și a încadrării juridice.
Vizualizări: 115
Trimite pe WhatsApp

