Peste 1.200 de metri de plase de pescuit ilegal, confiscate din Dunăre de polițiști și inspectorii ANPA

 

Polițiștii au desfășurat, în perioada 6-7 iunie, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe fluviul Dunărea, în urma căreia au fost confiscate plase de pescuit în valoare de aproximativ 24.000 de lei.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Mehedinți – Biroul de Poliție Transporturi Navale, în cooperare cu polițiști ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Porțile de Fier II și inspectori ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).

În timpul verificărilor efectuate pe fluviul Dunărea, oamenii legii au descoperit și ridicat 1.200 de metri de plase de pescuit amplasate ilegal. În acestea se aflau 12 pești din diferite specii, care au fost eliberați și redați mediului natural.

Bunurile confiscate au fost evaluate la 24.000 de lei. Totodată, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de pescuire prin orice metode a reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și pentru distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Galerie foto


Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste