Peste 1.400 de polițiști de la Rutieră și 400 de radare supraveghează drumurile și autostrăzile în minivacanța de 1 Mai

Poliția Rutieră a mobilizat în minivacanța de 1 Mai peste 1.400 de polițiști, dotați cu 400 de radare, pentru a supraveghea autostrăzile și drumurile aglomerate, la ieșirea din Capitală, stațiunile montane și de pe litoral.
'În această perioadă de minivacanță, efectivele Poliției Rutiere vor fi prezente pe arterele cu risc rutier, dar și pe arterele care converg către stațiunile montane sau de pe litoral, pentru a desfășura activități de fluidizare a traficului rutier, îndrumarea participanților, dar și pentru a combate cauzele generatoare. Cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul General al Aviației, vom supraveghea aerian zonele de interes: intrările și ieșirile în municipiul București, DN 1 tronsonul București - Brașov, autostrăzile A2 și A4, București - Constanța. În această perioadă, vor acționa în medie, în fiecare zi, 1.400 de polițiști rutieri, care vor utiliza 400 de dispozitive radar, precum și echipamente pentru depistarea și scoaterea din trafic a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive. O astfel de acțiune se desfășoară acum pe A2, în proximitatea stației de taxare de la Fetești', a anunțat comisarul șef Bogdan Oproiu, director adjunct al Direcției Rutiere.
Tot în această perioadă, Jandarmeria va avea echipe mobile de intervenție în stațiunile de pe litoral, în special la Mamaia, Mangalia, Vama Veche și Costinești, unde se așteaptă prezența unui mare număr de turiști.
De asemenea, peste 160 de jandarmi montani se vor afla în fiecare zi pe traseele montane și în stațiuni, gata să intervină rapid în cazul unor evenimente nedorite.
În plus, efective de jandarmi au fost mobilizate la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, unde au fost aduse de la Veneția moaștele Sfintei Împărătese Elena, pentru a asigura ordinea și siguranța pelerinilor.
Poliția de Frontieră a anunțat că a angrenat aproximativ 3.500 de polițiști, pentru activități de prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
Vizualizări: 66
Trimite pe WhatsApp