Peste 200 de amenzi în Dolj, în 24 de ore. 18 șoferi au rămas fără permis

 

Polițiștii rutieri din Dolj au aplicat 208 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore pentru prevenirea accidentelor rutiere. 18 conducători auto au rămas fără permis, iar alte opt autovehicule au fost scoase din circulație din cauza deficiențelor tehnice.

Acțiunile polițiștilor au vizat, în principal, șoferii care depășesc limitele legale de viteză sau conduc sub influența alcoolului ori a altor substanțe. Verificările au urmărit și prevenirea abaterilor comise de pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice, spune purtătorul de cuvât al IPJ Dolj, Andreea Mateescu. 

Printre șoferii sancționați se numără o tânără de 21 de ani, din comuna Brabova, prinsă de radar în timp ce circula cu 104 km/h pe DJ 606, în localitatea de domiciliu.

Un alt conducător auto, în vârstă de 34 de ani, din comuna Braloștița, a fost înregistrat de radar circulând cu 101 km/h pe strada Calea București, din Craiova.

Cei doi au fost sancționați contravențional, iar polițiștii le-au suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

Prins băut la volan, în Calafat

Un bărbat din municipiul Calafat a fost depistat în noaptea trecută de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Horia, Cloșca și Crișan.

Pentru că emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, care vor fi înaintate Institutului de Medicină Legală. În funcție de rezultatele analizelor, polițiștii vor dispune măsurile legale.

În cadrul aceleiași acțiuni, opt autovehicule care prezentau deficiențe ce le făceau nesigure pentru circulația pe drumurile publice au fost oprite din trafic. Certificatele de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste