Razie în Gara Craiova: Taximetriști și șoferi, verificați de polițiști

Polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Craiova, alături de cei de la Biroul Rutier și specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune amplă în stația CFR din Craiova, pentru combaterea pirateriei în transportul de persoane și verificarea taximetriștilor autorizați.
În cadrul controalelor, au fost legitimate 41 de persoane și verificate 29 de autovehicule. Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.900 de lei. Cele mai multe amenzi, șapte la număr, au fost date pentru încălcarea Legii 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere.
Acțiunea a vizat nu doar sancționarea neregulilor, ci și prevenirea activităților de transport neautorizat, cu scopul de a proteja călătorii și de a impune respectarea normelor legale.
Polițiștii transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura un transport public sigur și legal.
Vizualizări: 111
Trimite pe WhatsApp