(închide)

Reținut după ce a tăiat anvelopele mai multor mașini. Nu avea voie să părăsească domiciliul

 

Un bărbat de 43 de ani din comuna Runcu, care se afla în arest la domiciliu, a fost reținut de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în noaptea de 27/28 martie, bărbatul ar fi distrus prin tăiere/înțepare, anvelopele a cinci autoturisme care se aflau parcate pe raza localității Runcu. De asemenea, bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, încălcând totodată măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă de Judecătoria Târgu Jiu, într-o altă cauză penală. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste