În satul românesc, vița de vie nu a fost niciodată doar o plantă care trebuie îngrijită pentru ca, toamna, să dea rod. În jurul ei s-au strâns muncă, sărbătoare, credință și memorie. O mlădiță, un ciorchine de struguri sau un pahar cu vin pot spune, fiecare în felul său, o poveste despre felul în care oamenii au înțeles viața, moartea și legătura dintre generații.

Simbolul viței de vie are rădăcini puternice în tradiția creștină. În Evanghelii, via apare în mai multe parabole și este legată de rodire, de Împărăția lui Dumnezeu și de relația dintre Dumnezeu și oameni. Imaginea mlădițelor care își trag seva din aceeași viță a devenit și o imagine a comuniunii. Oamenii sunt legați prin credință, prin tradiție și prin comunitatea în care trăiesc.

În această simbolistică se întâlnește și tema Pomului Vieții. Tradiția creștină a reinterpretat imaginea arborelui prin Cruce, văzută ca arbore al Noului Legământ și ca semn al regenerării omului. Nu întâmplător, în arta creștină și în ornamentica tradițională apar împreună ramuri, frunze, struguri și cruce. Natura devine astfel un limbaj prin care sunt exprimate viața și mântuirea.

Strugurele este rodul ajuns la maturitate. Este imaginea împlinirii și a belșugului, dar și unul dintre simbolurile cu o încărcătură aparte în creștinism. Prin vin, el intră în centrul Sfintei Euharistii, unde vinul este asociat cu sângele lui Hristos.

Această semnificație nu a rămas doar în spațiul bisericii. Ea a coborât în viața de zi cu zi a satului și s-a legat de marile momente ale existenței. Vinul a fost prezent la nuntă, la mesele festive, dar și la pomenirea celor plecați dintre cei vii.

La pomană, paharul cu vin nu este doar un element al mesei. Este parte dintr-un gest prin care comunitatea își amintește de cel dispărut. Vinul împărțit celor prezenți poate fi privit atât prin apropierea sa de simbolistica euharistică, cât și ca parte a unui ritual al memoriei. Cei rămași se adună, pomenesc un nume, împart aceeași masă și, pentru o clipă, refac legătura cu cel care nu mai este.

Înainte de a ajunge pe masa de sărbătoare sau în ritual, însă, strugurele înseamnă muncă.

Via cere răbdare. Se curăță, se leagă, se îngrijește, iar toamna vine vremea culesului. În multe comunități, culesul viilor nu era doar o activitate gospodărească. Era și un prilej de întâlnire, de ajutor reciproc și de ospăț. Munca se termina cu bucuria roadelor, iar vinul devenea expresia unei munci duse până la capăt.

Viticultura are o tradiție veche pe teritoriul românesc, iar în numeroase regiuni via a rămas strâns legată de identitatea locală. În memoria satului s-au păstrat gesturi, expresii, obiceiuri și credințe legate de îngrijirea viței și de transformarea strugurelui în vin.

Dar simbolul nu a rămas în vie.

A intrat și în cusătura femeilor, în ornamentica portului popular și în obiectele care au însoțit viața gospodăriei. Ramurile, frunzele și ciorchinii apar pe cămăși, poale, catrințe și alte piese ale costumului tradițional. În ornamentica populară, mai ales în anumite zone ale Olteniei, motivele vegetale sunt transformate în compoziții cu o puternică expresivitate.

O femeie care cosea o ie nu încerca neapărat să copieze fidel o frunză sau un ciorchine văzut în vie. Natura era selectată și stilizată. O mlădiță devenea semn, o frunză devenea ornament, iar ciorchinele putea sugera rodul și belșugul.

Așa se face că portul popular poate fi privit și ca o formă de memorie. Pe pânză au rămas nu doar forme și culori, ci și simboluri pe care oamenii le-au transmis din generație în generație.

În mentalitatea tradițională, granița dintre cotidian și sacru nu era una rigidă. Pământul, apa, grâul, pomul, via și rodul ei făceau parte din același univers în care natura și credința se întâlneau. De aceea, vița de vie putea fi, în același timp, plantă cultivată, sursă de hrană și băutură, motiv ornamental și simbol religios.

Poate tocmai aici se află forța acestui simbol. Vița pornește din pământ și ajunge la rod. Rodul devine strugure, strugurele devine vin, iar vinul intră în sărbătoare, în ritual și în memoria comunității.

În satul tradițional, fiecare dintre aceste etape era legată de om și de ceilalți. Munca din vie aduna oamenii, sărbătoarea îi apropia, iar ritualul îi lega de cei care au trăit înaintea lor.

Vița de vie rămâne astfel mai mult decât imaginea unui peisaj rural. Este o poveste despre răbdare, rod și continuitate. Strugurele vorbește despre împlinirea muncii, iar vinul despre comuniune, credință și memorie.

Un ciorchine cusut pe o ie poate părea, la prima vedere, doar un motiv decorativ. În spatele lui se află însă o lume întreagă: via lucrată de oameni, toamna culesului, masa împărțită cu ceilalți, sărbătoarea, rugăciunea și pomenirea celor plecați.

În această succesiune de gesturi și simboluri, vița, strugurele și vinul au rămas un fir discret care leagă pământul de credință și trecutul de prezent.

Material documentar realizat de dr. Liviu Olteanu, muzeograf Muzeul Olteniei, Secția de Etnografie.

Galerie foto