(închide)

Sesizare BOMBĂ la Ministerul energiei. Stocurile de cărbune sunt pe hârtie?

 

Scandalul stocurilor de cărbune de la CE Oltenia continuă și anul acesta. Ministrul energiei Toma Petcu a fost sesizat cu privire la falsificarea unor rapoarte de stocuri, care au drept scop creșterea pe hârtie a cantităților de cărbune. Am intrat în posesia unor documente care arată niște neconcordanțe între consumul de cărbune, intrările și stocul final. De asemenea, documentele arată că Direcția Minieră nu și-a realizat in nicio zi programul, dar stocul tot creștea. Conducerea este acuzată că a umflat stocul de cărbune, doar pe hârtie. Sesizarea a ajuns la Ministerul Energiei.

Documentele transmise paginaolteniei.ro sunt tehnice, care prezintă livrările, intrările și consumul de cărbune, cât și stocul. Directorul CE Oltenia Sorinel Boza a anunțat că a realizat încă din 12 noiembrie stocul de cărbune. Acesta a avut probleme iarna trecută deoarece nu a avut stocurile necesare, mai ales în termocentrale. De această dată, cele mai mari cantități de lignit sunt in Turceni, peste 500 mii de tone, cele mai mici în Rovinari, 70 de mii de tone, termocentrala cea mai solicitată în sistemul energetic.
Dar se pare că rapoartele nu prezintă realitatea rezervei de cărbune motiv pentru care la minister a și ajuns o sesizare in acest sens.
În rapoarte sunt prezentate stocurile, intrările în termocentrale și consumul, dar și programul din minerit și cum este el executat. În unele zile, se extrag cantități foarte mari față de cele obișnuite. Interesant este că în acele zile crește și programul impus pe Direcția Minieră. Analizând intrările și consumul de lignit din termocentrale, pe mai multe zile, rezultă este un consum zilnic de 55-60 de mii de tone, iar intrările de maxim 65 de mii de tone. Din acest motiv a devenit suspect raportul din 8 și 9 noiembrie când au crescut nesperat intrările, consumul fiind cel obișnuit, dar și lignitul extras din cariere. În aceste zile au fost intrări de 71 de mii de tone și consum de 59 de mii de tone, respectiv 74,9 mii tone și consum de 56 de mii de tone. Au urmat intrări de 72 de mii de tone și 76 de mii de tone și consumuri de 60 și 69 de mii de tone. În toate aceste zile programul de cărbune din cariere nu a fost realizat, deși a crescut mult, chiar și în condiții de ploi. Este vorba de perioada 8- 12 noiembrie.
STOC
Pe 4 noiembrie, stocul era de 1, 015 milioane de tone de lignit, iar câteva zile mai târziu, pe 12 noiembrie 1,182 milioane de tone în termocentrale. Directorul Sorin Boza a declarat la Tele 3, pe 13 noiembrie, că stocurile au fost deja realizate și depășesc 1,5 milioane de euro.

Galerie foto









Vizualizări: 1,767

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste