(închide)

Sindicaliştii din Sănătate anunță grevă japoneză din 7 iunie

 

Sindicaliştii din sănătate vor declanşa din 7 iunie o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii. Asta până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat, miercuri, Federaţia Sanitas, relatează Agerpres.

„Consiliul Naţional a decis că Sanitas va menţine o presiune continuă asupra autorităţilor decidente, ca avertisment că membrii noştri nu mai acceptă amânări sau soluţii parţiale la revendicările sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială, astfel: continuarea referendumului în rândul membrilor noştri de sindicat referitor la desfăşurarea acţiunilor de protest; 7 iunie – declanşarea grevei japoneze în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, grevă fără întreruperea activităţii până la rezolvarea revendicărilor Sanitas; continuarea negocierilor cu factorii de decizie”, au scris reprezentanţii Sanitas pe Facebook.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste