Tânăr de 28 de ani, prins cu 100 de grame de canabis într-un tren, la Craiova. A fost arestat preventiv

Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, a fost prins în flagrant, într-un tren, în timp ce deținea și transporta aproximativ 100 de grame de canabis, despre care anchetatorii susțin că era destinat comercializării.
Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 8 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, au dispus reținerea acestuia, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Tânărul a fost prins de un echipaj al Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, în timp ce deținea și transporta cu trenul cantitatea de aproximativ 100 de grame de canabis.
După reținere, cazul a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj.
Miercuri, instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Vizualizări: 70
Trimite pe WhatsApp

