Tânăr din Craiova reținut după ce ar fi bătut doi minori pe strada George Enescu

 

Un tânăr de 20 de ani, din Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 5 Craiova, fiind suspectat de loviri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit IPJ Dolj, cazul a fost deschis după ce, pe 24 octombrie, o unitate spitalicească a sesizat poliția că doi adolescenți au ajuns la Urgențe, susținând că au fost agresați de persoane necunoscute pe strada George Enescu.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că incidentul s-a produs în noaptea de 23 spre 24 octombrie. Pe fondul unui conflict spontan, cei doi minori, de 16 și 17 ani, ambii din Slatina, ar fi fost loviți de tânărul craiovean. Victimele au suferit leziuni la nivelul feței și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe 3 noiembrie, suspectul a fost condus la audieri, iar după administrarea probatoriului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Astăzi, el urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru luarea unei măsuri preventive.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste