Tragedie. Tânăr de 23 de ani, din comuna Drăgotești, decedat într-un accident rutier

 

În seara de 13 noiembrie., în jurul orelor 22:20 de minute, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că, pe raza localității Drăgotești a avut loc un eveniment rutier cu victime. 

 

În urma celor sesizate, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, fiind identificat pe acostament, un autoturism care se izbise de un cap de pod, iar sub autoturism se afla încarcerată o victimă, posibil decedată. 

 

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că victima ar fi un tânăr de 23 de ani, din comuna Drăgotești, iar în cursul zilei curente, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în care se afla singur, din direcția Mătăsari către Drăgotești, pe DJ 673A, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, izbindu-se de capul de pod, context în care conducătorul auto a fost proiectat în afara acestuia și ulterior prins sub caroseria autoturismului. 

 

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul tânărului.

 

În cauză s-a întorcmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Vizualizări: 407

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste