(închide)

Zeci de polițiști pregătiți săptămânal în cadrul Biroului Pregătire Profesională al IPJ Gorj

 

Biroul Pregătire Profesională, înființat pe 2 august 2021, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, asigură, coordonează și controlează realizarea activităților de formare profesională, prin pregătirea polițiștilor din cadrul unității și evaluarea performanțelor individuale ale acestora. Săptămânal, la nivelul unității noastre sunt programați până la 30 de polițiști care iau parte la ședințe de pregătire fizică și autoapărare, pregătire tactică, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu.

De asemenea, acesta coordonează activitatea de formare profesională inițială și continuă a polițiștilor din cadrul unității. Obiectivul principal al structurii, îl reprezintă formarea unor polițiști competenți la standarde de performanță europene, în scopul atingerii dezideratelor instituționale, cum ar fi:
• un corp polițienesc bine pregătit pentru a face față provocărilor mediului operativ;
• un proces de instruire teoretică și practică de calitate;
• dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire practică în concordanță cu dinamica mediului operativ și în considerarea bunelor practici în domeniu ale polițiilor europene partenere.

Principalele atribuții ale Biroului Pregătire Profesională sunt:

• coordonează, monitorizează și evaluează pregătirea de specialitate, perfecționarea pregătirii profesionale a polițiștilor, pe post și prin programe de formare profesională continuă;
• coordonează, monitorizează, evaluează pregătirea în domeniul intervenției polițienești, cu cele patru componente: pregătirea tactică; pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării; pregătirea în domeniul targerilor cu armamentul din dotare; pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu.

Săptămânal, la nivelul unității noastre sunt programați până la 30 de polițiști care iau parte la ședințe de pregătire fizică și autoapărare, pregătire tactică, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu.

Aceste activități urmează a se desfășura și în perioada următoare, pentru dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire practică în concordanță cu dinamica mediului operativ.

Galerie foto





Vizualizări: 1,077

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste