(închide)

Restaurarea Muzeului arhitecturii populare de la Curtișoara va costa 95 de milioane de lei

 

Consiliul Județean Gorj a depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 7 – Dezvoltare teritorială sustenabilă, Obiectiv specific 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, proiectul „Restaurarea și revitalizarea Muzeului arhitecturii populare, Curtișoara”, cu un bugetul total al proiectului este de 95.964.360,72 lei.

Muzeul Arhitecturii Populare – Curtișoara are misiunea prezervării valorilor culturii populare, a „civilizației rurale”, un mod interactiv și constant de cunoaștere a istoriei culturii și civilizației române, într-un context nou, global, potrivit principiului „unitate în diversitate”. Atingerea acestui obiectiv se poate face prin coordonarea eforturilor de cercetare și colecționare cu acelea de valorificare științifică și diseminare, conform cadrului legal generos care creează spațialitatea muzeului.


Preocupările permanente sunt de îmbogățire a patrimoniului și de valorificare a sa, prin activități științifice (simpozioane, conferințe, editarea de materiale științifice, realizarea de expoziții temporare sau itinerante, târguri de meșteri populari și/sau de produse tradiționale) și culturale de diseminare (diferite materiale cu caracter formativ/informativ, spectacole, ateliere, emisiuni culturale).

Obiectivul general al proiectului vizează impulsionarea dezvoltării locale prin protejarea, dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural local al Muzeului Arhitecturii Populare, Curtișoara și a serviciilor culturale.

Astfel, muzeul devine un pivot de turism cultural, un catalizator pentru micii meșteșugari locali, o piață de bunuri și servicii culturale, tradiționale, controlate și în deplină rezonanță cu statutul științific oferit de muzeu.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste