Arestat pentru șantaj: Un craiovean a fost prins în flagrant în timp ce încasa dobândă ilegală pentru un împrumut

Un bărbat de 39 de ani din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Măsura a fost dispusă seara trecută, de către instanța de judecată, în urma administrării probatoriului de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, bărbatul a fost prins în flagrant, duminică, imediat după ce ar fi primit suma de 8.000 de lei de la un craiovean de 34 de ani, sumă reprezentând dobânda cerută pentru un împrumut anterior.
Din datele strânse de anchetatori, reiese că suspectul ar fi oferit în mod repetat împrumuturi financiare, solicitând ulterior, fără drept, dobânzi considerabile, iar pentru a le obține, nu s-ar fi sfiit să recurgă la amenințări.
Tot în aceeași zi, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în Craiova, la locuințele utilizate de bărbat și de familia acestuia. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, relevante pentru anchetă.
Suspectul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore.
Seara trecută, acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Vizualizări: 333
Trimite pe WhatsApp