Bărbat din Dolj, condamnat pentru că a bătut un paznic și a făcut sex cu minoră de 15 ani, găsit în Italia

 

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Vârvoru de Jos, județul Dolj, condamnat la închisoare cu executare după ce a bătut un paznic de vânătoare și a făcut sex cu o fată de 15 ani, a fost găsit în Agropoli, Italia, și urmează să fie adus în țară pentru ispășirea pedepsei.

În urma schimbului de informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – IGPR, cu Biroul Sirene Italia, marți dimineață a fost depistat, în Agropoli, un bărbat, de 45 de ani, din județul Dolj, condamnat pentru ultraj și act sexual cu minor.

Operaţiunea a fost organizată de către Biroul Atașatului de Afaceri Interne din Italia, împreună cu Servicio Centrale Operativa – Chestura de Poliție din Salerno, cu aportul informativ al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, operațiune care a condus la arestarea bărbatului urmărit internațional.

În 17 august 2025, Biroul SIRENE Romania a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele bărbatului de 45 de ani, din Vârvoru de Jos, județul Dolj, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Judecătoria Craiova, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și act sexual cu un minor.

În perioada ianuarie – martie 2022, doljeanul a întreținut raporturi sexuale cu o copilă, de 15 ani, iar în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2022, împreună cu un alt bărbat, a agresat un paznic de vânătoare aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i vătămări ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Pentru faptele comise, bărbatul a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste