(închide)

Cea mai mare expoziție Brâncuși din ultimii 50 de ani în România! Află unde are loc

 

Cea mai mare expoziție din România, care va prezenta lucrări semnate de Constantin Brâncuși, este organizată la Timișoara și își va deschide porțile la finalul lunii septembrie. Au fost deja puse în vânzare biletele, iar prețul acestora variază între 100 de lei și 22 de lei. Acestea pot fi cumpărate de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, dar și online de pe site-ul dedicat expoziției.

În perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, Muzeul Național de Artă din Timișoara va găzdui expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”. Expoziția este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de sponsori privați.

Acesta este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne în Europa Centrală și de Est și punct culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Vizitatorii vor putea admira sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar și din tinerețea acestuia, din colecții muzeale și private din România.

„Pentru a beneficia de o experiență plăcută de vizitare și pentru siguranța lucrărilor expuse, biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara”, au transmis, luni, reprezentanții Consiliului Județean Timiș.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste