(închide)

Centenar Gorjeanul

 

Se împlinesc, zilele acestea, o sută de ani de când Jean Bărbulescu oferea gorjenilor publicația care le va purta numele (și renumele) în toată țara și chiar dincolo de fruntarii. O publicație care, la început, apărea bilunar, apoi decadal, pentru ca apoi să devină săptămânală. Patronul său era și ziarist, și tipograf, și om de afaceri, dar fără a-și aservi politic gazeta. „Gorjanul” său, pentru că astfel se ortografia numele ziarului în perioada interbelică, era „scrisoarea de acasă” a tuturor gorjenilor plecați la muncă peste tot în țară. Abonamentul lunar le asigura primirea jurnalului și a știrilor despre locurile natale oriunde s-ar fi aflat, pentru că Jean Bărbulescu știa să își mențină cititorii prin calitatea articolelor publicate. Aici semnau condeieri de profesie, scriitori renumiți, dar și intelectuali gorjeni cu înclinații literare. Numele lor au fost menționate cu diverse ocazii, printre cele mai cunoscute fiind ale scriitorilor și poeților Octavian Goga, Tudor Arghezi, Cezar Petrescu, Vasile Militaru, Tudor Mușatescu. Dintre colaboratorii locali, îi menționăm pe Al. Calotescu-Neicu, Stelian Sterescu, Ion Mara, Ion Romanescu, Constantin Uscătescu, medicii Constantin Lupescu și  Ilarie Popescu, dar și mulți alții. 

O mențiune aparte trebuie făcută pentru scriitorul Sabin Velican, pe numele său adevărat Sabin Popescu-Lupu, care l-a evocat pe Jean Bărbulescu și ziarul său în câteva articole, apărute după 1990. L-a cunoscut în perioada de mare avânt a ziarului, dar și atunci când acestuia i s-a confiscat totul, atât redacția, cât și tipografia, patronul „Gorjanului” ajungând sărac și foarte bolnav. Sabin Velican a avut de suferit, la rândul său, pentru curajul de a-și fi răspândit ideile patriotice prin intermediul acestui ziar. Ambii au suportat condiții de detenție foarte grele, fiind condamnați doar prin niște acte administrative, fără nicio judecată. Fiind repartizat ca învățător în Basarabia, Sabin Velican a colaborat timp de zece ani la ziarul gorjenilor. După ocupația rusească și revenirea în Gorj, a început să scrie despre agresiunea nejustificată a forțelor sovietice din Basarabia și Bucovina de Nord. „Am suferit precum cei mai păcătoși criminali, numai fiindcă am simțit și am gândit românește, exprimând prin scris acest lucru”, se confesa acesta zeci de ani mai târziu. Într-o discuție cu bunul său prieten Jean Bărbulescu, în așteptarea represaliilor care li se pregăteau, Sabin Velican îi spunea acestuia: „Trăim epoca bunului plac și a răzbunărilor din partea celor ce au fost aduși la putere de forța rusească. Am pierdut lupta crezului nostru. Am fost învinși. Să fim pregătiți să suferim. -Oare va supraviețui bietul nostru neam? L-am auzit abia șoptit, ca într-un vaier”. 

„Gorjanul” a apărut fără întrerupere între 1924 și 1947 (30 decembrie), când a fost „suprimat” fără explicații. Câțiva ani mai târziu, în 1951, fostul patron al ziarului va fi închis la Gherla și Canal. Din păcate, toți cei pe care îi ajutase l-au uitat, după cum scrie același Sabin Velican. Fie de frică, fie din nepăsare sau de teama de a nu fi acuzați și ei sau să-și piardă posturile proaspăt dobândite. Printre aceștia, chiar și Tudor Arghezi, cel căruia Jean Bărbulescu îi ducea cărți și mâncare atunci când se afla în lagărul de la Târgu Jiu și care îl uitase pe bunul ziarist din Gorj. 

După 1948, alte publicații au înlocuit ziarul de suflet al gorjenilor, cea mai longevivă fiind „Gazeta Gorjului”, apărută între 1968 și decembrie 1989. Aceste ziare erau destinate, în principal, propagandei partidului unic, mai ales în primele două decenii de după naționalizare. Temele articolelor erau, în principal, legate de activitățile muncitorești din fabrici și uzine, de munca țăranilor în cooperativele agricole de producție și aveau limbajul unor ședințe de partid. „Înfierau” abaterile, lăudau pe fruntașii locali, luau la rost pe cei care nu se dovedeau suficient de combativi în lupta contra „vechilor obiceiuri”, a „rămășițelor burghezo-moșierești”. Cu toate acestea, prin anii ʹ70, au început să apară și articole „mai digerabile”, folosind un limbaj mai puțin lemnos și rigid. Poeții și oamenii de litere au găsit spațiu în paginile „Gazetei Gorjului” și au dat o notă mai elevată conținutului articolelor. 

Cam prin acea perioadă am avut șansa de a-l întâlni pe pasionatul pedagog Sabin Popescu-Lupu, care era atât învățător la Școala Generală nr. 4 (astăzi „Alexandru Ștefulescu”), cât și instructor la Casa Pionierilor, la cercul de literatură. Reușise, după mulți ani de interdicții, să își regăsească locul la catedră, unde le deschidea drumul către învățătură celor mai mici elevi. Era pedagogul prin excelență, îi iubea mult pe acei omuleți, le înțelegea temerile și șovăielile. Nu eram la clasa dânsului, dar pentru că îmi plăcea tare mult să citesc, având la dispoziție și o bogată bibliotecă, mama m-a înscris la cercul de literatură. Acolo am învățat legile compoziției și cred că am primit multe îndrumări folositoare pentru mai târziu. Dovadă că nu aveam niciodată probleme la compunere, la redactarea unui eseu. De fapt, pe vremea aceea, nimeni nu ne spunea să scriem un eseu, ci o compunere. Când eram prin clasa a opta, am fost surprinsă când profesoara de limba română, doamna Eugenia Bardan m-a sfătuit să scriu un articol și să îl public în „Gazeta Gorjului”, continuatoarea, într-un fel, a „Gorjanului” interbelic. Știu că am fost foarte bucuroasă când mi-am văzut numele în ziar. Cred că atunci s-a înfiripat și visul de a deveni jurnalistă. Nu știam cum se ajunge acolo, adică ce studii trebuie să faci, dar era o dorință încă nedefinită exact.  

Mulți ani mai târziu l-am reîntâlnit pe scriitorul Sabin Velican (Sabin Popescu-Lupu), eu, în calitate de realizator de emisiuni la prima televiziune a Gorjului – TV Târgu Jiu -, iar dânsul în calitate de scriitor și memorialist. Inițiasem o emisiune despre personalitățile Gorjului, „Fotografii de familie”, iar scriitorul septuagenar mi-a devenit interlocutor pentru multe episoade în care au apărut oamenii pe care îi cunoscuse personal: Jean Bărbulescu, Gheorghe Tătărescu, Nicu D. Miloșescu, Petrache Lupu de la Maglavit și alții. Impactul pe care l-a avut emisiunea i-a făcut pe mulți târgujieni să îl oprească pe stradă și să îl întrebe cum o mai duce, motiv pentru care mi-a spus că aceste reportaje îl făcuseră mai cunoscut decât cărțile sale. Iată ce însemna efectul televiziunii! Cred că în acest fel am putut să îi mulțumesc, oarecum, pentru îndrumările și încurajările pe care mi le dăduse în primii ani ai formării mele.

Tot în acea perioadă, într-unul dintre episoade, am aflat de la directorul de atunci al „Gorjeanului”, Nicolae Brânzan, câte ceva despre povestea ziarului și a clădirii în care își desfășura activitatea. Creație a arhitectului local Julius Doppelreiter, casa unde s-a aflat redacția „Gazeta Gorjului” și apoi a „Gorjeanului” timp de zeci de ani, de pe Bulevardul Constantin Brâncuși nr. 15, a fost construită în anul 1933 pentru o localnică de care se îndrăgostise un cetățean german. Câțiva ani mai târziu, aceasta a vândut casa statului român, iar după revoluție, clădirea a intrat în patrimoniul „Gorjeanului”. În prezent, sub firma de tradiție, își desfășoară activitatea un restaurant, loc de întâlnire pentru poeți, scriitori și ziariști.

Publicația „Gorjeanul” și-a reluat apariția sub această denumire chiar în primele zile după evenimentele din decembrie 1989, când s-a schimbat radical politica redacțională. Stilul de redactare a articolelor s-a schimbat, însă, mai greu, echipa fiind aceeași. Prin anii 2006-2007 m-a atins din nou „microbul Gorjeanul”, alăturându-mă echipei de ziariști de aici, în calitate de colaborator. Am semnat articole sub diferite pseudonime, eu având contract de muncă la o altă instituție. 

Răsfoind arhiva „Gazetei Gorjului”, dar și a „Gorjeanului” care i-a succedat, am descoperit nume de rezonanță, pe care le voi cita absolut aleatoriu, cu scuzele de rigoare pentru cei omiși. Au semnat în paginile ziarului scriitori, critici literari, poeți, profesori, juriști, medici sau militari de carieră: Cornel Cârstoiu, Ion Mocioi, Ștefan Stăiculescu, Zenovie Cârlugea, Ion Popescu-Brădiceni, Vasile Gogonea, Ion M. Ungureanu, Grigore Lupescu, Alexandru Doru Șerban, Ion Trancău, Ion Cepoi, Titu Pânișoară, gl (r) Constantin Ispas. 

Directorii care au condus destinele ziarului timp de peste cinci decenii sunt: Xenofon Iacob, Nicolae Brânzan, Constantin Băleanu, Victor Buneci, Dragoș Viorel Ionică. Caseta redacțională a ziarului a cuprins multe nume de-a lungul timpului, „Gorjeanul” fiind o adevărată școală de presă. Dintre aceștia, mulți au devenit și membri ai diferitelor structuri asociative profesionale, respectiv Societatea Ziariștilor din România, Organizația Internațională a Ziariștilor, Clubul Român de Presă, Asociația Presei Turistice, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. În prezent, asociația profesională cel mai bine reprezentată la nivel național, cu peste 4500 de membri, este Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cu filiale în toate județele. 

În Gorj, U.Z.P.R. numără 25 de membri, majoritatea publicând, măcar o dată, în paginile ziarului „Gorjeanul”. Angajați cu contract de muncă sau de colaborare, care s-au pensionat sau încă mai scriu la acest ziar, sunt: Pavel Popa, Dumitru Prună, Dorin Brozbă, Ninica Călin, Zoia Cârlugea, Gigi Ciuncanu, Ion Elena, Gigi Bușe, Vasile Crăciun, Adina Andrițoiu. Filiala noastră, care poartă numele pasionatului ziarist și patriot Jean Bărbulescu, cuprinde în structura sa și ziariștii din Mehedinți, având în total 41 de membri. 

Din partea tuturor membrilor Filialei „Jean Bărbulescu” a UZPR, le dorim făuritorilor de azi ai „Gorjeanului”, la împlinirea unui secol de la prima apariție a ziarului fanion al Gorjului, o viață lungă în presă, multă sănătate, onestitate și obiectivitate în prezentarea știrilor, condei inspirat, să respecte cititorul și pe cei despre care scriu. La mulți ani și „chapeau bas”!

Adina Andrițoiu

Președinte Filiala „Jean Bărbulescu”

 Gorj – Mehedinți a UZPR

Vizualizări: 486

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste