(închide)

Contabilul Școlilor Samarinești și Văgiulești, reținut pentru delapidare! Prejudiciul, 170.000 lei

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 64 de ani, din comuna Samarinești, bănuit de  săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 

Din cercetări a reieșit faptul că, acesta, în perioada 2015-2019, în calitate de contabil la două unități de învățământ, din comuna Samarineşti şi Văgiuleşti și-ar fi însușit sistematic, din buget, mai multe sume de bani, prin falsificarea unor documente justificative, producând un prejudiciu de aproximativ 170.000 lei. 

Pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, în cursul zilei de ieri au fost efectuate trei percheziţii, ocazie cu care au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, înscrisuri şi echipamente informatice. Urmează ca astăzi, bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru şi  instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 2,181

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste